OFICIAL: Iașul a obținut organizarea unui turneu WTA 125!
„Ne face o deosebită plăcere să anunțăm că Iașul va găzdui începând din 2022 un turneu WTA 125! Tradițional de acum, Concord Iași Open va avea loc și în următorii trei ani la Iași, nefiind deloc exclus ca aceste două evenimente să aibă loc, în iulie, în săptămâni consecutive!”, este începutul postării de joi pe pagina oficială pe Facebook a „Concord Iași Open”.
„Deocamdată abia am semnat contractul, suntem bucuroși că vom putea oferi Iașului și publicului ieșean încă un eveniment de înaltă ținută. Numele turneului WTA 125 va fi stabilit probabil până la finalul anului”, a precizat Andrei Oriță, proprietarul challenger-ului ATP 100 „Concord Iași Open”, cel mai important turneu masculin din România, pe pagina oficială a turneului ATP!
După două ediții consecutive, în care Iașul a primit un loc de cinste pe harta tenisului mondial, fiind remarcat încă de la primul turneu challenger ATP 100, desfășurat în 2020, iată că pentru 2022 este deja pregătită o surpriză de proporții: a fost semnat contractul pe trei ani pentru un turneu WTA 125! Atractiva competiție va avea loc în a doua jumătate a lunii iulie, urmând să fie stabilit dacă va începe pe 18 sau pe 25 iulie.
„Era un pic anormal să susținem numai băieții. Trebuie să fim echidistanți și să oferim șanse egale și fetelor. Premiile turneului feminin vor fi de 125.000 de dolari, iar pe tabloul principal de simplu se acordă șase wild-card-uri. Cine va pierde în primul tur la simplu pe tabloul principal va primi un punct în clasamentul mondial”, ne declara, acum câteva zile, Andrei Oriță.