Trupa lui Leo Grozavu va susține sâmbătă, de la ora 14:15, al doilea meci al săptămânii, urmând să primească vizita Unirii Dej în etapa a IV-a, penultima a turului play-off-ului Ligii 2 de fotbal. CSM Politehnica Iași este lider cu 45 de puncte, în timp ce formația oaspete ocupă ultimul loc, al șaselea, cu 33 de puncte. Reamintim, formația ieșeană a remizat marți seara, 2-2 (1-1), în Ghencea, cu CSA Steaua București, în ultimul meci al rundei a III-a.
CSM Politehnica Iași se prezintă sâmbătă în fața propriilor suporteri după ce în precedentele două etape n-a reușit să câștige, la ultima apariție în Copou încheind 1-1 cu Gloria Buzău, penultima clasată în ierarhia la zi (34 puncte), formație ce a bifat până acum trei egaluri din trei posibile. Cei mai mulți dintre susținătorii formației ieșene s-au mulțumit și cu cele două puncte din ultimele două runde, dar a cam sosit vremea ca echipa să le arate tuturor că n-a uitat cum se câștigă un meci.
„Ne așteaptă o partidă dificilă, numai necunoscătorii pot crede că un meci din play-off este dinainte câștigat! După cele două egaluri este evident că ne dorim cu toții să câștigăm meciul cu Unirea Dej. Nu ne va fi însă deloc ușor. Ultima partidă susținută de Unirea în deplasare a demonstrat că poți avea probleme dacă nu știi cum să abordezi meciul cu ea”, a declarat Leo Grozavu în conferința de presă desfășurată joi în Copou.
Antrenorul de la CSM Politehnica Iași nu s-a arătat îngrijorat de ultimele două rezultate, precizând răspicat că putea avea cu totul alt discurs după remiza cu CSA Steaua (echipă fără drept de promovare, ce ocupă locul 2, cu 44 de puncte), dar că a preferat să rămână realist.
„Eu sunt foarte pretențios. Îmi era ușor să spun că am cucerit un punct important pe terenul formației care a condus în clasament cea mai mare parte din campionat. Eu sunt însă realist și văd lucrurile așa cum trebuie. Încercăm să devenim tot mai buni, dar mai sunt situații când nu ne iese chiar totul. Important este însă că și atunci când primim goluri reușim totuși să nu pierdem și tot ce contează este ca la finalul campionatului să fim pe locul 1”.
Referitor la meciul cu CSA Steaua, portarul Brînză a fost titularizat pentru a-i fi oferit un meci cu o adversară de calibru, Vașvari și Harrison (a semnat prelungirea înțelegerii cu CSM Politehnica Iași) n-au prins lotul pe motive de ordin medical, prezența lor fiind incertă pentru jocul cu Unirea, în timp ce Martac a fost înlocuit marți la pauză la recomandarea echipei medicale.
Grozavu a fost însoțit la conferința de presă de Robert Ion, fotbalist venit în iarnă de la Farul, un jucător rafinat, dar care pare destul de departe de potențialul său real.
„Sper să ne bucurăm sâmbătă de o susținere consistentă din partea suporterilor. Venim după două meciuri fără victorie, dar în această etapă vom cuceri toate cele trei puncte puse în joc. Am mare încredere în mine și în colegi, suntem de departe cea mai bună echipă din Liga 2. Vrem să ne revanșăm sâmbătă față de noi și față de Mister, dar și față de suporterii care cred în noi”, a precizat Robert Ion.
Etapa a IV-a este deschisă joi (ora 20:00) de meciul Oțelul Galați (locul 3, cu 39 puncte) – Gloria Buzău și se va încheia marți (ora 19:00), când se vor confrunta CSA Steaua și Dinamo București (locul 4, cu 38 puncte).
Citiți și: Facelift pentru Mercedes-Benz GLS, GLS63 AMG și GLS600 Maybach!