UPDATE: CSM Politehnica Iași – Dante Botoșani 4-0 (2-0). Până la pauză a înscris Harisson (un atacant englez în probe), din poziții comode, dar a mai și ratat alte două bune ocazii. După pauză au mai marcat Tomczyk (lovitură de cap de la 12 metri, sub transversală) – golul a fost încasat de Teodor Axinte, fostul portar al CSM Poli -, și Ștefanovici (șut sănătos de la 14 metri, ușor lateral stânga, la semi-înălțime, pe colțul scurt). Poarta formației ieșene a fost apărată de austriacul Knoflach (destul de scund), cu o gafă în cont la începutul meciului, când a fost depășit de mingea care a căzut la 16 metri și a așteptat cam mult până să îndepărteze pericolul.

Trupa lui Claudiu Niculescu a încheiat joi la egalitate, 1-1 (1-1), cu divizionara a treia Știința Miroslava, penultimul joc de verificare înaintea startului Ligii 2, programat pe 6 august, în deplasare, de la ora 11:30, cu nou-promovata Oțelul Galați, partidă ce va fi televizată. Ultimul joc amical va avea loc sâmbătă, tot în Copou, cu o altă grupare din Liga a III-a, Dante Botoșani.

CSM Politehnica Iași și-a propus să înceapă în trombă sezonul 2022/2023, în care nici nu concepe să nu promoveze în Superligă. Claudiu Niculescu estimează că echipa sa a rulat cam la 80% din potențial, dar nu este exclus să fie cam optimist. Declarațiile sale le puteți parcurge mai jos, ca și pe cele ale managerului executiv Florin Briaur și ale lui Cornel Șfaițer, președintele Consiliului Director.

Cum a fost simțită însă forța de joc a formației ieșene din poarta adversă, apărată de Denis Ciofu, un produs al Academiei din Copou, aflăm din rândurile următoare, mai ales că Denis apăra la începutul anului poarta celor de la CSM Pașcani într-o verificare pe Stadionul „Tineretului” cu formația de atunci a CSM Poli Iași, pregătită de antrenorul Costel Enache.

„În iarnă am întâlnit o echipă a Politehnicii mai agresivă decât cea pe care am înfruntat-o joi. Așezarea băieților în teren a fost bună, dar mie mi s-a părut că le-a lipsit ritmul jocului. Mă așteptam la un joc mult mai bun din partea lor având în vedere că îi mai desparte doar o săptămână de începerea campionatului. Eu am semnat doi ani cu Știința Miroslava și sper ca într-o zi să apăr pentru Poli, clubul unde am crescut”, ne-a declarat Denis Ciofu.

Citiți și: Premieră la Iași: lansarea Noului Range Rover Sport, simbolul luxului sportiv!

1 thought on “UPDATE Pulsul trupei lui Niculescu luat din poarta Miroslavei! CSM Politehnica Iași n-a prea convins cu câteva zile înaintea debutului în Liga 2! VIDEO

  1. Denis , ar fi meritat din plin sansa de a apara poarta celor de la poli . Am lucrat un an de zile cu el la Pascani si va spun ca are tot ce ii trebuie pt a juca liga a doua !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *