Răzvan Onea: „Vreau să fac performanță și să progresez cât mai mult”
Antrenorul Costel Enache s-a referit în conferința de presă dedicată meciului cu Politehnica Timișoara (joi, de la ora 20:00) la interesul Rapidului pentru Răzvan Onea, fotbalist declarat netransferabil înainte de începerea campionatului Ligii 2.
„Dacă va fi o ofertă bună se poate negocia. E nevoie să producem dacă nu spectacol măcar bani să ne putem autofinanța, să le dăm jucătorilor motivația de a ajunge la cluburi mai bine dezvoltate, să creadă în șansa lor”, a declarat Enache.
Iată ce spune și fundașul dreapta care la începutul verii atrăsese atenția lui Gheorghe Hagi pentru un transfer, pe atunci, la FC Viitorul.
– Răzvan, pleci sau nu la Rapid?
– Nu prea vreau să vorbesc despre vreun transfer din moment ce nu există o ofertă concretă trimisă la club. Discut doar cu impresarul meu, însă gândul meu este deocamdată numai și numai la Iași.
– Prestațiile tale din meciurile amicale arătau că erai apăsat de faptul că nu vei juca în Liga 1. A fost interesul manifestat de Gheorghe Hagi, dar transferul nu s-a materializat.
– A fost o perioadă ceva mai nereușită, dar poate trebuie privit și modul general de exprimare a echipei. Poate primele două meciuri oficiale n-au fost foarte bune, dar eu zic că de la jocul din deplasare cu FC Hermannstadt (n.r. – scor 1-2) și cel de acasă cu Universitatea Cluj-Napoca (n.r. – 2-0) am jucat din ce în ce mai bine.
– Acum ești împăcat cu gândul că vei bifa un sezon în Liga 2?
– Îmi doresc să jucăm din ce în ce mai bine, să reușim să omogenizăm cât mai repede echipa. Oriunde intru pe teren vreau să dau tot ce pot. Dacă va fi să fiu transferat voi încerca să-mi fac treaba și la noua echipă, dar dacă voi rămâne la Iași nu voi fi deloc afectat, ci voi fi același jucător cum mă știți deja.
– Meciul de la Timișoara va fi ultimul pentru tine la CSM Politehnica Iași?
– Au rămas mai puțin de două săptămâni din perioada de transferări, vedem ce va fi, dar deocamdată cel mai important este meciul de joi, de la Timișoara.
– Răzvan, ce îți dorești tu acum?
– Vreau să fac performanță și să progresez cât mai mult.