Zile fericite pentru Francisc Cristea – două goluri pentru primul succes al Iașului și convocare la reprezentativa României Under 20: „Vreau să demonstrez că pot evolua cu succes și în fața unor adversari foarte puternici”

Francisc Cristea a fost cel mai curtat fotbalist de la CSM Politehnica Iași înainte de a începe Liga 1. Mihai Teja l-a vrut la Gaz Metan Mediaș, iar CS Mioveni, potrivit unui apropiat al grupării din Copou, oferea câțiva jucători, printre care atacantul Massaro, în schimbul jucătorului de 20 de ani. Francisc a fost declarat netransferabil, a preluat tricoul cu numărul 10 de la Andrei Cristea, iar cele două goluri ale sale au asigurat primele puncte în contul echipei ieșene la victoria cu 2-0 consemnată sâmbătă, acasă, cu Universitatea Cluj-Napoca, în contul etapei a IV-a a Ligii 2. Marți a fost o nouă zi fericită pentru mijlocașul de la CSM Poli, el fiind convocat la reprezentativa Under 20 a României, unde selecționer este Bogdan Lobonț, primele două meciuri amicale fiind la începutul lunii viitoare, cu Portugalia (la Voluntari, ora 19:00) și Anglia (în deplasare, ora 16:00), pe 2, respectiv 6 septembrie, ambele partide urmând să fie transmise în direct pe DigiSport.

– Francisc, au mai rămas zece zile din perioada de transferări. Mai crezi că vei juca sezonul acesta în Liga 1?

– Nu mă mai gândesc acum la primul eșalon, ci doar să joc cât mai bine la Iași, să înscriu cât mai multe goluri și poate că în perioada de transferări din iarnă va exista din nou interes pentru mine din partea cluburilor de Liga 1.

– Ce oferte ai avut?

– După meciul cu Gaz Metan Mediaș, de la finalul sezonului trecut, domnul Mihai Teja mi-a spus că ar conta pe mine în actualul campionat, iar din partea CS Mioveni am discutat cu Andrei Cristea. Mai multe nu știu, probabil nu s-au înțeles cluburile dacă transferul meu nu s-a materializat.

– Care este obiectivul tău personal pentru acest sezon la CSM Poli Iași?

– Vreau să joc cât mai bine, echipa să aibă rezultate bune, pentru că dacă nu avem rezultate nu se uită nici un club la noi, jucătorii.

– Ai jucat de la începutul sezonului mijlocaș central, apoi în apropierea atacantului, iar ultima partidă ai început-o ca mijlocaș dreapta. Unde te simți tu cel mai bine?

– Eu cred că randamentul cel mai bun îl dau ca mijlocaș de creație, dar joc oriunde are nevoie Mister (n.r. – antrenorul Costel Enache) de mine. Echipa începe să arate din ce în ce mai bine, am început să ne cunoaștem între noi, iar după perioada de întrerupere se vor lega și mai bine relațiile de joc.

– Ce aștepți de la meciul de joi, din deplasare, cu Politehnica Timișoara?

– Câștigăm, iar când afirm acest lucru mă bazez pe calitățile noastre, care au fost cred eu foarte vizibile în jocul cu Universitatea Cluj.

– Când trebuie să te prezinți la lotul Under 20?

– Duminică trebuie să fiu la București.

– Când ai fost ultima dată la un lot național?

– Acum doi ani, sub comanda domnului Mihai Teja, am jucat pentru reprezentativa României Under 19 într-un meci amical cu Israel.

– Acum vei juca împotriva Portugaliei și Angliei. Ce îți propui?

– Vreau să dau tot ce pot, mi-ar plăcea și să înscriu, pentru că vreau să demonstrez că pot evolua cu succes și în fața unor adversari foarte puternici.

Vezi și Răzvan Onea: „Vreau să fac performanță și să progresez cât mai mult”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *