Trupa lui Leo Grozavu a rămas fără victorie în Copou și după a patra apariție în fața propriilor suporteri, remizând fără gol luni, cu Petrolul Ploiești, în contul etapei a XI-a a Superligii. A fost însă al doilea meci la rând pe care nu l-a pierdut în Copou, dar și a patra partidă consecutivă fără înfrângere.

Antrenorul Leo Grozavu l-a jucat fundaș dreapta pe „închizătorul” Bordeianu în locul suspendatului Martac, ca în actul secund al victoriei de la Voluntari, iar în fața liniei de patru fundași l-a trimis pe Jatoba lângă Marchioni, în timp ce Luis Phelipe, Roman și Gheorghiță s-au așezat în spatele atacantului Harrison. Băieții lui Grozavu s-au așezat bine și la lovitura liberă din minutul 7, executată de Jair, de pe dreapta, chiar dacă stoperul Papp s-a desprins din marcaj și a reluat în plasă cu stângul, pe jos, de la 10 metri!

Golul a fost anulat după intervenția VAR, dar n-a lipsit deloc mult ca Bordeianu să-l fi scos pe Papp din ofsaid! Poziționarea greșită a experimentatului jucător, ultimul din linia de apărare raportat la locul de unde a fost executată lovitura liberă și singurul cu fața la toți ceilalți așezați foarte bine, ar putea fi pusă pe seama faptului că a jucat într-o zonă mai puțin familiară, dar important este că meciul a continuat fără ca noua tabelă de marcaj de la Stadionul „Emil Alexandrescu” să fie pusă atât de devreme la treabă și, mai ales, în folosul formației oaspete!

Poli Iași a început să împingă jocul spre poarta adversă, apărată de impunătorul Zima. Primul care a testat portarul de la Petrolul a fost Luis Phelipe, însă șutul său, cu stângul, de la 18 metri, a fost mai degrabă unul de probă. Presiunea echipei ieșene n-a fost una intensă, mingea circulând lent, pe placul unor adversari care păreau mulțumiți și cu un rezultat de egalitate, eventual să-și încerce norocul pe câteva contraatacuri. Realizând că acțiunile lor nu puteau deveni surprinzătoare, băieții lui Grozavu au șutat mult de la distanță, însă tot Luis Phelipe l-a întins serios pe Zima, în minutul 31, cu o execuție cu dreptul, de la 25 de metri, după ce l-a evitat cu finețe pe Seto.

Luis Phelipe a făcut schimb de benzi cu Gheorghiță în ultima parte a primei reprize care n-a mai adus nimic notabil, iar Grozavu a operat trei înlocuiri la pauză. Una a fost nevoit s-o facă, portarul Lung jr. acuzând o problemă musculară și fiind schimbat cu Ailenei, cel căruia nu i se poate reproșa mai nimic în actualul sezon, fiind un câștig evident. Trimiterea lui Jatoba lângă Marchioni în prima repriză a făcut parte probabil din strategia introducerii lui Belu-Iordache în repriza a doua ca fundaș dreapta. Se știe că el încă nu este pregătit să ducă un meci întreg și a intrat pe postul său, Bordeianu trecând lângă Marchioni în fața fundașilor, iar Jatoba a fost înlocuit. Mai mult, Buș a intrat în locul lui Harrison, atacant care și-a arătat limitele, dar înlocuitorul său nu a părut deloc adaptat în Copou.

Luis Phelipe a trecut să joace și în centru, dar fără rezultate notabile, iar în minutul 65 a fost retras Roman de pe teren și a fost introdus un al doilea atacant central, Vojtus. Belu a avut o intervenție precisă în apărare, la fel ca și Marchioni, prestația de ansamblu pe faza defensivă fiind una fără emoții în compania unor adversari totuși apatici, însă în atac Poli Iași a suferit vizibil. Atacanții erau practic inexistenți și nici măcar prin șuturi de la distanță nu mai era amenințată poarta lui Zima. În minutul 77 a ieșit și Luis Phelipe, înlocuit cu Ciobanu, s-a revenit la 4-2-3-1 după câteva minute în 4-4-2, dar jocul a curs implacabil spre un 0-0 fără mai nimic în comun cu spectacolul de primă ligă.

Poli Iași a mai pus însă un punct în clasament, a ajuns la un total de 11 pe locul 12, iar vineri se va confrunta, de la ora 21:00, în deplasare, cu Rapid București -clasată a patra, cu 19 puncte -, în etapa a XII-a. Campionatul va lua o pauză de două săptămâni, apoi va veni FC „U” Craiova în Copou în runda a XIII-a (duminică, 22 octombrie, ora 15:30), dar până atunci, tot pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, se va desfășura „restanța” din etapa a VII-a cu Sepsi Sf. Gheorghe, programată pe 19 octombrie, de la ora 20:00, atunci când va fi prima ocazie pentru a obține primul succes și pe propriul teren!

Citiți și: Înmatriculările de mașini noi în România au scăzut după nouă luni consecutive de progres!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *