Mulți ani au trecut de când reprezentativa de fotbal a României a depășit faza grupelor la un turneul final al Campionatului Mondial și probabil mulți vor mai trece până va reuși măcar să se califice la o competiție de asemenea anvergură. Mai ușor poate i-ar fi dacă ar organiza turneul final, deși infrastructura existentă nu-i permite nici măcar să se gândească la un asemenea obiectiv în viitorul apropiat. Dar iată că la Iași, susținută de un public entuziast de măcar 3.000 de spectatori, reprezentativa masculină de CS:GO a României a depășit faza grupelor, iar luni se va confrunta cu Republica Cehă pentru un loc în sferturile de finală!
Ediția din acest an a Campionatelor Mondiale de Esports s-a pus în mișcare la Iași impulsionată de ceremonia de deschidere de vineri seara ce a luat cu asalt rețelele de socializare. Cascadele de fotografii și clipuri ce au vizat spectacolul cu cele mai multe drone prezente vreodată în România au invadat feed-urile tuturor, semn că Iașul s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
Era însă doar începutul, pentru că tinerii, și nu neapărat cei pasionați de jocurile pe calculator, au luat și ei cu asalt Grădina Palas pentru a-i vedea la lucru pe unii dintre cei mai buni jucători în singura competiție oficială pentru echipe naționale! Reprezentativa masculină de CS:GO a României a captat o bună parte din atenția și simpatia lor și a încheiat Grupa A pe locul al doilea, la egalitate cu Ungaria. Luni, nu mai devreme de ora 13:00, va înfrunta Republica Cehă în optimile de finală, iar dacă va câștiga disputa în sistemul „cel mai bun din 3 meciuri” se va întâlni în sferturi cu Suedia, calificată deja acolo pentru că a câștigat, fără înfrângere, Grupa C. UPDATE: România s-a impus cu 2-1 (16-9, 9-16, 16-13) și vineri va fi marele meci cu Suedia!
Canicula este principala problemă cu care se confruntă organizatorii, din acest motiv partidele fiind de regulă împinse mai spre seară, însă în Sala Polivalentă nu se simte mai deloc arșița, mai ales în sala de concurs. Organizatorii au adus tunuri de aer condiționat, iar atmosfera este una plăcută, așa cum de fapt ar trebui să fie mereu în vechea arenă ieșeană. Suprafața de joc a fost acoperită cu mochetă și probabil nu va avea de suferit, iar imaginea de ansamblu este una favorabilă, chiar întrecându-mi așteptările.
Sfârșitul săptămânii trecute a avut și la Palatul Culturii momentele sale de glorie, acolo unde „ComicCon” a adunat fani de toate vârstele, costumați ca la carte pentru a se întâlni cu actori din serialele lor favorite. Mai toată atenția din zona ce nu are o strânsă legătură cu Campionatul Mondial de Esports se îndreaptă însă spre concertele programate vineri, sâmbătă și duminică, 3 septembrie fiind ultima zi a competiției.
„Au fost deja vândute 10.500 de bilete pentru fiecare din cele trei zile, iar dacă adaug și abonamentele capacitatea reală ocupată se îndreaptă vertiginos spre 15.000. Vom opri probabil vânzarea biletelor la 20.000, existând însă șanse de a suplimenta la 25.000, dar numai cu sporirea măsurilor pentru siguranța spectatorilor”, ne-a declarat managerul de proiect, Cristian Nistor.
Mai trebuie menționat că Armin van Buuren, care va concerta vineri pe scena amplasată în fața Palatului Culturii, a solicitat unsprezece camere pentru întreaga sa echipă, iar tot show-ul din acea zi se va desfășura în condițiile de sonorizare solicitate de îndrăgitul artist olandez.
Sursa foto: Digital Throne – WEC 2023 Iași.