Matei Cîdu (22 de ani) și Alexandru Teodor Zmău (21 de ani) au rămas cei mai vârstnici sabreri de la CSM Iași după ce Răzvan Ursachi (24 de ani) și Codrin Cozmuleanu (25 de ani) s-au transferat acum doi ani la Dinamo București. Cîdu, Ursachi și Cozmuleanu au fost campioni europeni cu echipa de tineret a României în 2019, ultimii doi ajungând să facă parte din formația de seniori a României care în iunie a ocupat locul 5 la Campionatele Europene, Răzvan clasându-se tot pe locul 5 și la individual!

O echipă la CSM alcătuită din cei patru sabreri, care în 2019 era deja vicecampioană națională la seniori, probabil ar fi dominat ani buni scrima românească și ar fi fost nucleul reprezentativei României, dar după ce i-a pierdut pe Ursachi și Cozmuleanu, iar Casian Cîdu și Iustin Cîdu au fost transferați acum câteva săptămâni de la CSS „Unirea” Iași direct la Dinamo București, gruparea ieșeană se confruntă cu cererile de transfer la Steaua București semnate de Cîdu și Zmău!

„De când avem contract cu CSM Iași am primit doar jumătate din suma stipulată, iar la începutul anului am solicitat, atât eu, cât și Zmău, rezilierea înțelegerilor. Conducerea clubului nu a fost de acord. În ultimele două luni nici n-am mai fost plătiți și ne-am decis să solicităm transferurile la Steaua București. Directorul clubului (n.r. – Ciprian Ursu) nu ne lasă să plecăm, ceea ce considerăm că este inacceptabil atât timp cât nu suntem plătiți. Din câte am înțeles vom putea ajunge la Steaua chiar și fără acordul CSM Iași, dar nu vom avea voie să concurăm la Campionatele Naționale timp de un an. Dar la Iași premiere nu primim, nici indemnizație, așa că tot degeaba tragem…”, susține Matei Cîdu.

Ciprian Ursu a preluat conducerea CSM Iași la începutul anului și a oferit acum câteva zile un răspuns cererilor celor doi sabreri.

„Încă nu știu de ce vor să plece. Cu forța însă nu pot să-i țin, dar trebuie ca eventuala despărțire să fie legală. Din punct de vedere tehnic, ei n-au creat condițiile unei discuții preliminare, sunt totuși câțiva pași ce trebuie urmați. Acum aștept reacția sportivilor în urma răspunsului meu și le voi înainta o propunere. 99% vreau să rămână la CSM Iași, dar trebuie să existe și voința antrenorilor de a-și clădi o echipă cât mai competitivă”, ne-a declarat Ciprian Ursu.

De urmărit!

Citiți și: 60 de ani de la lansarea clasei compacte moderne odată cu Opel Kadett A, „miracolul economic german”! Cea de-a șasea generație Opel Astra deschide o nouă eră în clasa compactă

1 thought on “Scrima ieșeană, în suferință! Matei Cîdu și Alexandru Zmău vor să plece la Steaua București! „99% vreau să rămână la CSM Iași”!

  1. Într-un final apar și reacții din partea sportivilor! Bravo Matei Bravo Alexandru! Spune-ți ce aveți de spus pentru ca doar voi știți ce se întâmpla cu adevărat și cum își bat joc cei din conducerea Iasului de sportivi! Și Felicitari domnule Gaspar pentru o știre cu adevărat importantă si interesantă! Nu ca Știrea despre Stan Cosmin care nu avea nici o relevantă…
    Îmi doresc sa văd mai multe articole de genul si de ce nu păreri din partea sportivilor care au plecat si sa știm de ce au ales si ei sa plece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *