Brazilianul Luis Phelipe ne-a cucerit la victoria de pe terenul campioanei Farul Constanța nu doar prin fotbalul practicat, ci și prin zâmbetul său larg, de copil mulțumit de jucăria pe care cu generozitate o împărțea cu prietenii săi. Era clar că atât timp cât îl vom vedea zâmbind atunci și pe teren totul va fi în regulă, atât pentru el, cât și pentru Poli Iași.
După concludentul succes cu Farul a venit deplasarea de la Arad, în care Luis Phelipe a fost luat în serios de adversari și busculat încă de la mijlocul terenului pentru a-l intimida cât mai mult. Și-a arătat clasa de câteva ori, dar echipa a pierdut, iar în săptămâna meciului de sâmbătă cu CS Universitatea Craiova s-a pregătit separat. Faulturile suferite în ultimele două meciuri și-au spus din plin cuvântul, dar a intrat totuși de la începutul disputei cu formația olteană. A părut însă timorat și de la o pasă greșită de-a sa a plecat prima ocazie a Universității, când Ivan a interceptat în propria jumătate, a zburdat spre careul advers și a pasat, ușor înapoi, pe jos, de unde Markovic, marcat superficial, a reluat pe lângă poartă în minutul 4, dintr-o poziție favorabilă!
Poli a continuat să atace, și-a poziționat linia de patru fundași aproape de mijlocul terenului, ceea ce i-a convenit de minune Craiovei, ale cărei șarje pe contraatac, purtate în mare viteză, provocau fiori, dar de fiecare dată când a fost nevoie a intervenit cu succes portarul Ailenei. Mitriță, „brazilianul” Universității, nu prea părea în apele sale, chiar l-a bătut gândul să iasă de pe teren, dar nici brazilianul de la Poli nu prea ieșea în evidență. Blocat de regulă înainte să se lanseze spre poarta apărată de Popescu, Luis Phelipe n-a mai reușit combinațiile de vis de la Ovidiu, cu Roman și Jatoba, iar atacanții Harrison și Gheorghiță n-au prea avut mingi utile. Gheorghiță s-a mai zbătut, dar Harrison a simțit diferența față de Liga 2. Lansat spre poarta adversă, ușor lateral stânga, în campionatul trecut reușea să ajungă în marginea careului și să plaseze la colțul lung, cu stângul. A și înscris de câteva ori, dar cu CS Universitatea nici n-a mai apucat să șuteze…
Fundașul stânga Ștefanovici a avut câteva incursiuni în atac, dar mai mult spre centru decât în flanc, iar Poli Iași era mulțumită că deținea inițiativa. Nu avea claritate în atac, dar petrecea mult timp în jumătatea adversă. Spre finalul primei reprize a venit și răsplata: Roman a deschis scorul dintr-o lovitură liberă, șutul său fiind însă deviat decisiv de un adversar din zid.
Universitatea a revenit însă de la cabine cu tot cu Mitriță, semn că avea de gând să schimbe partitura. Ailenei a fost însă la fel de precis, dar a venit minutul 60, când Roman l-a lovit cu cotul în figură pe Baiaram. Avea deja un cartonaș galben din prima repriză și l-a primit și pe al doilea, fiind eliminat! Nu i se poate reproșa nimic arbitrului Istvan Kovacs la această fază, dar frustrările ieșene erau acumulate și de la ultimele două partide, când manierele de arbitraj au fost considerate favorabile adversarelor. Contactele dintre jucători au fost în cele două dispute judecate nu cu aceeași măsură și probabil s-a iscat mare vâlvă la Tribuna Oficială din Copou la eliminarea lui Roman. Primarul Mihai Chirica și-a permis chiar să posteze la cald, ca un suporter nemulțumit, pe o rețea de socializare, iar gestul său a fost imediat taxat. Nu știu dacă a făcut-o influențat indirect de părerile specialiștilor din jurul său, dar i-a ieșit pe ochi!
Antrenorul Leo Grozavu l-a scos imediat pe Harrison și l-a înlocuit cu Itu, iar Reghecampf, antrenorul Universității, a impulsionat ofensiva condusă magistral de Mitriță. Lacunele formației ieșene pe faza defensivă au devenit și mai vizibile, iar egalarea era inevitabilă. Markovic s-a desprins cam ușor de stoperul Katanec și a venit la prima bară pentru a primi centrarea fundașului dreapta Vlădoiu și l-a executat cu capul pe Ailenei, din ce în ce mai neprotejat de fundașii săi.
Mogoș a intrat în locul lui Gheorghiță, iar R. Ion în locul lui Jatoba, brazilianul fiind mult prea discret, dar atacurile n-au căpătat consistență. Luis Phelipe nu era deloc în apele sale, iar fără el în vervă acțiunile se stingeau înainte să suscite interesul defensivei oaspete. Universitatea a continuat cu răbdare să stea la pândă, Poli Iași se încăpățâna să atace și, implicit, să avanseze linia de fundași, iar Mitriță l-a angajat ca la carte în minutul 78 pe Ivan. Atacantul a sprintat pe lângă stoperul Fl. Ilie și a avut timp suficient să-și potrivească pașii pentru a-l învinge pe Ailenei.
La 1-2, Luis Phelipe a părăsit terenul și a intrat Vojtus, iar Katanec a fost înlocuit cu Tincu, dar jocul nu s-a îmbunătățit. Nici în atac, dar nici în apărare, iar pe final diferența de scor a devenit mult prea nedreaptă: 1-4! Mitriță și-a încununat prestația din repriza secundă cu un gol prin centrul defensivei ieșene, ca și Roguljic, care s-a descotorosit prea ușor de Fl. Ilie!
Greu de spus ce s-ar fi petrecut pe teren în condiții de egalitate numerică. Cert este că Roman putea fi mult mai atent știindu-se deja avertizat, că faza defensivă are mari restanțe și că, așa cum am mai spus, Poli Iași nu dispune de un atac atât de eficient cât să-i acopere neglijențele, mai ales într-o seară în care Luis Phelipe n-a mai zâmbit. Deloc!
Sursa foto: Poli Iași / Facebook.
Citiți și: Hyundai a prezentat a cincea generație Santa Fe VIDEO