Trupa lui Costel Enache reia campionatul Ligii a II-a cu meciul pe care îl va susține sâmbătă, de la ora 11:00, în Copou, cu FC Brașov, în contul antepenultimei etape a sezonului regular. Ea este neînvinsă în ultimele cinci meciuri oficiale susținute, iar pe ultimele trei le-a încheiat 0-0, două dintre ele fiind consemnate în deplasare. Pentru sâmbătă se vorbește numai despre victorie, iar Enache va alinia probabil o formulă de echipă mai ofensivă.

Prestația formației ieșene va depinde de cât de bine s-a integrat Muratovic, unul dintre cele cinci transferuri ale iernii, adus să lege jocul formației. El se poate baza din spate pe „închizătorii” F. Cristea și Chiorean sau Okan, depinde unde va fi folosit jucătorul grec. El poate apărea atât la închidere, cât și ca fundaș central lângă căpitanul Plămadă dacă nu va fi folosit tânărul Ungurenașu, prezent ca reprezentant al jucătorilor la conferința de presă de joi dedicată acestei partide. În discuție ca stoper mai poate apărea Cană, folosit și la închidere în unele meciuri de verificare. Okan nu va juca probabil în centrul liniei de fundași și este mai periculos decât Chiorean la fazele fixe, însă atuul celuilalt jucător este șutul de la distanță.

În poartă va fi ales Axinte sau Brânză, iar fundașii laterali Kouadio, un alt transfer al iernii, respectiv Serediuc par a fi siguri de posturile lor, deși și Ad. Ilie ar putea intra în discuție ca fundaș stânga, situație în care Serediuc ar putea urca la mijloc, depinde cum își va repartiza Enache jucătorii Under 20, respectiv Under 18. Stan va fi unul din mijlocașii de bandă, iar celălalt ar putea fi ales între Mărieș sau Pelivan (Pop nu poate juca din cauza unei suspendări primite la juniori), dar și aici s-ar putea discuta dacă nu cumva sunt deja îndeplinite cerințele de vârstă, conjunctură în care ar putea apărea Aftanache pentru un plus de vivacitate în flancul drept.

Camara este atacantul cu care Enache va încerca să chinuie apărarea adversă. Ucraineanul Plokhotniuk, afectat de situația de acasă, probabil nu poate fi o soluție pentru formula de start, dar nici nu este exclus să consemnăm sâmbătă debutul său oficial.

Gruparea ieșeană a anunțat că încasările vor fi donate refugiaților din Ucraina. Lovitura de începere a jocului va fi dată de tânărul Florin Tanasă, care acum cinci ani a suferit un accident cumplit și are nevoie de proteze pentru brațul și piciorul drepte.

Citiți și: Supercar-uri necunoscute: douăsprezece mașini exotice de care probabil n-ați auzit niciodată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *