Au înscris: Camara ’9, respectiv Tesija ’33 penalty;
CSM Poli Iași (antrenor Costel Enache): Brânză – Kouadio, Plămadă (căpitan), Ungurenașu, Serediuc – F. Cristea, Chiorean (’64 Plokhotniuk) – Stan (’52 Aftanache; ’81 Asăvoaei), Muratovic, Mărieș (’64 Ad. Ilie) – Camara;
FC Brașov (antrenor Călin Moldovan): Popescu (a apărat în acest sezon și la CSM Poli) – M. Burlacu, Maric, Fustar (’40 Gherghe), Dumbravă – Negrean (’86 Andronic), Leonte (căpitan), Tesija (’86 Drăgoi), Lambrinoc (’68 Iorga) – El Azzouzi (’68 V. Constantin), Angelov;
Arbitri: Eduard Ioniță (Galați) – Bogdan Duță, Alexandra Apostu (ambii din Bacău);
Cartonașe galbene: Muratovic ’67, F. Cristea ’70.
Trupa lui Costel Enache a atacat din primele secunde ale primei dispute oficiale a anului, contând pentru antepenultima etapă a sezonului regular al Ligii a II-a, dar a abuzat de centrări imprecise în loc să caute soluții pentru șuturi din apropierea careului.
Serediuc însă a ales să nu centreze chiar din banda stângă în minutul 9, ci să se îndrepte vijelios spre careul advers și a centrat perfect, dar Stan a reluat, cu stângul, în bară de la 8 metri, mingea ieșea din cadrul porții și se părea că va ajunge în brațele lui Popescu, îngenuncheat cu fața spre propriile buturi. Stan deja se întorcea spre ieșirea din careul advers luându-se cu mâinile de cap, dar mingea s-a lovit de unul din picioarele lui Popescu și se îndrepta, încet, spre poartă, iar Camara a urmărit și a împins-o în plasă de la nici un metru: 1-0!
Oaspeții au ieșit din propria jumătate, dar CSM Poli Iași a avut o posesie superioară. Stan a ajutat faza defensivă, F. Cristea a fost harnic, a recuperat destule baloane, Kouadio a avut numeroase apariții în atac, doar Muratovic a cam încetinit jocul, așa că unele acțiuni promițătoare n-au mai adus vreo situație notabilă în prima jumătate de oră.
Din păcate, la o centrare banală în minutul 32, mingea l-a lovit în mână pe neatentul Kouadio, arbitrul a dictat penalty, iar Tesija l-a fructificat: 1-1. FC Brașov a fost tăioasă pe un contraatac în minutul 38, când El Azzouzi a trecut pe stânga de Ungurenașu, pe linia de fund, dar pasa sa în fața porții a fost reluată din apropiere, spre colțul lung, de Lambrinoc, venit nemarcat din flancul drept, însă balonul a trecut pe lângă poartă!
Enache a operat prima schimbare în minutul 52, când Aftanache l-a înlocuit pe Stan, dar prima ocazie a actului secund a mers tot în contul oaspeților, în minutul 59, când fundașul dreapta Burlacu a centrat perfect, dar El Azzouzi, nemarcat la 4 metri, a trimis cu capul pe lângă poartă din poziție ideală!
În minutul 64, Enache a renunțat la „închizătorul” Chiorean și l-a introdus pe atacantul Plokhotniuk, care după doar un minut a avut șansa egalării, dar șutul său de la 12 metri, din cădere, la colțul scurt, a fost respins în corner de Popescu! Muratovic a fost mai activ în actul secund, a forțat în minutul 71 și a scos fault la 20 de metri de poarta adversă pentru lovitura liberă executată însă de Serediuc în zid, iar cinci minute mai târziu Plokhotniuk a încercat să șuteze plasat, de la 16 metri, dar nu și-a atins ținta.
FC Brașov a ripostat pe câteva contraatacuri pentru ca ofensiva ieșeană pe final de joc să nu devină un veritabil asediu la poarta lui Popescu, iar primul meci oficial de când Cornel Șfaițer a fost instalat președinte al Consiliului Director din Copou n-a adus victoria care să dea startul ascensiunii grupării ieșene!
Etapa viitoare, penultima a sezonului regular, CSM Poli Iași se va confrunta vineri, de la ora 17:30, în deplasare, cu Steaua București.
Citiți și: Supercar-uri necunoscute: douăsprezece mașini exotice de care probabil n-ați auzit niciodată!