Cosmin Hâncianu este unul din cei patru ași care au purtat numele scrimei ieșene pe piscuri greu de atins. A cucerit medalii, a cunoscut gloria pe planșe, dar a rămas și cu o mare neîmplinire. A fost un excepțional om de echipă, însă a urcat pe podium și de unul singur, pe propriile forțe. A continuat să fie același esențial om de echipă și în cadrul propriei sale familii și s-a întors la Iași de un an. Îi este dor să mai dea o lecție, încă arbitrează la cel mai înalt nivel, dar n-a încetat să viseze că va reveni pe planșe. Nu să raporteze rezultate, ci în primul rând să vadă copii fericiți!

Cosmin va împlini în iulie 36 de ani. A copilărit în Podul de Fier și urca dealul elev fiind la Școala 28 „Mihai Codreanu”, de la baza Sărăriei. Acolo, într-o bună zi, a venit antrenorul Bogdan Lupeică ca să caute copii pentru scrimă și i s-a părut interesant. Era altceva decât joaca din fața blocului, joacă însă care a cam dispărut din programul băiețelului de 10 ani. Școala și sabia nu-i prea mai lăsau timp și pentru altceva, iar titlurile de campion național și balcanic s-au tot îngrămădit de la speranțe la juniori, unde în afară de Bogdan Lupeică a lucrat și cu antrenorul Ioan Țârdea și cu maestrul Iulian Bițucă.

Rigle în loc de săbii

„M-au atras de mic filmele cu Zorro, iar după ce eu și alți colegi de clasă am mers la scrimă făceam concursuri în pauze la școală, ne luptam cu rigle…”.

A absolvit Liceul Economic nr. 1, a devenit student la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, dar Iașul nu-i oferea nimic altceva! Curtat intens de Steaua București, a făcut pasul decisiv în 2006, la 20 de ani, unde a mers împreună cu Alexandru Sirețeanu, colegul său de la CSM-CSS „Unirea” Iași. Florin Zalomir era deja la Dinamo, acolo unde cu câțiva ani în urmă se transferase cu Alin Lupeică, iar Tiberiu Dolniceanu avea și el, ulterior, să ajungă tot acolo. Lupeică era din precedenta generație ieșeană, pe când Hâncianu, Sirețeanu, Zalomir și Dolniceanu au fost așii care în echipa națională a României ce-l mai cuprindea pe brașoveanul Rareș Dumitrescu au făcut ca mereu să se vorbească la superlativ de școala ieșeană de sabie.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

„În 2008 am participat la primul meu Campionat European, unde am ocupat locul al patrulea pe echipe și am tras alături de Mihai Covaliu. 2009 a fost un an excelent pentru noi: vicecampioni europeni la Plovdiv și campioni mondiali în Antalya cu echipa României! În 2010 am cucerit medalia de bronz la individual la Campionatul Mondial de la Paris, și tot bronz și pe echipe, pentru ca apoi totul să se îndrepte spre Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra”, își amintește Cosmin Hâncianu.

„Știam că nu voi putea reveni la cel mai înalt nivel”!

Nu zăbovește mult asupra rezultatelor, nu le dă tușe legendare, deși poate ar fi meritat să se oprească mai mult asupra lor. Anul 2012 a fost însă unul dezamăgitor. Echipa era foarte omogenă, era una din candidatele la cucerirea titlului olimpic. A muncit enorm, dar n-a putut trece peste durerile de la genunchi. Probabil din această cauză nici forma sa nu era chiar cea mai grozavă, iar la Londra a mers Sirețeanu în locul său în echipa care avea să devină vicecampioană olimpică.

„S-a năruit un vis. Aveam tendonul rupt, a fost nevoie de intervenție chirurgicală. Am stat în ghips trei luni, apoi alte trei luni a durat recuperarea. Știam însă că nu voi mai putea reveni la cel mai înalt nivel…”.

• 

• 

• 

Când însă ți-ai auzit imnul intonat, când ai deslușit chemarea podiumului, când ai simțit gustul asalturilor câștigătoare în fața a tot ce avea mai bun sabia mondială parcă nu poți accepta prea ușor că o problemă medicală te poate transforma dintr-o dată dintr-un performer sclipitor, dintr-un as, într-un sabrer de pluton. Avea doar 27 de ani atunci, visul olimpic putea fi încă atins, dar totul gravita în jurul unui imens „dacă”…

Același excepțional om de echipă!

• 

• 

Steaua i-a sărit în ajutor și i-a oferit ocazia să antreneze. A preluat-o și a format-o pe Sabina Martiș, probabil sabia nr. 1 a României la mare concurență cu ieșeanca Andreea Lupu (acum la Dinamo), a lucrat și la loturile de juniori, dar și la seniori, iar după opt ani le-a lăsat la lotul național al României și pe Felicia Iacob și Tania Luțea. Cariera sa de antrenor era în continuă ascensiune, a fost și lângă echipa României care devenea campioană europeană de tineret cu ieșenii Matei Cîdu, Răzvan Ursachi și Codrin Cozmuleanu (ultimii doi sunt deja legitimați la Dinamo) în componență, dar sosise momentul unei noi hotărâri decisive: s-a căsătorit în 2021 și s-a întors la Iași!

„A fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua pentru familia mea. Așteptăm în noiembrie un copil, suntem fericiți”.

Transfer la ISU Iași! 

S-a despărțit de Steaua și deocamdată nu mai antrenează. S-a transferat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, unde se ocupă de pregătirea fizică a pompierilor și gestionează alături de colegii săi relațiile cu voluntarii, precum și cu refugiații ucraineni.

„Am avut noroc că era un post liber la ISU Iași și acum sunt subofițer operativ principal la Serviciul pentru Pregătirea Intervenției. Cine vrea să facă voluntariat trebuie să treacă teste fizice destul de solicitante. Eu gestionez baza de date a voluntarilor, îi pregătesc, îi testez”.

Gândul îi mai fuge inevitabil către scrimă și s-ar înhăma într-un proiect serios, cu bătaie mai lungă în viitor, poate chiar și cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) din cadrul Consiliului Județean Iași. Îmi spune că Federația Maghiară de Scrimă a pus la punct acum câțiva ani o strategie întinsă pe două cicluri olimpice, iar rezultatele cam încep să se vadă.

„Am arbitrat la Grand Prix-uri din cadrul Cupei Mondiale, dar mi-e dor să antrenez. Iașul a avut mereu copii buni, trebuie doar să investească în ei. Avem nevoie de infrastructură, e prea puțin o sală de scrimă la un oraș precum Iașul! Pentru inițiere nici nu ar fi nevoie de planșe, ci doar de parchet. Mi-ar plăcea să lucrez la un club unde să nu fie prioritară raportarea de medalii. Îmi doresc să văd copii fericiți că vin la scrimă”.

„Dar voi, Cosmin, ați fost fericiți pe planșe?”, l-am întrebat, iar răspunsul a venit după secunde bune de pauză.

„Vremurile s-au mai schimbat de atunci… Erau alte vremuri când făceam noi…”, a fost răspunsul unui fost sportiv de înaltă performanță, dar și al antrenorului care vrea să-și vadă copiii zâmbind mereu, nu doar după ce urcă pe podiumurile marilor competiții!

Citiți și: Totul despre Noul Land Rover Defender 130! Model aniversar pentru Jubileul Reginei Marii Britanii!