Consiliul Politic Județean (CPJ) al PSD Iași, întrunit miercuri, 9 octombrie, a stabilit pozițiile pe care se vor regăsi candidații săi pentru alegerile parlamentare organizate în data de 1 decembrie 2024. Listele vor trebui însă validate la București, acolo unde nu este deloc exclus să apară vreo modificare, dar puțin probabilă la vârfuri. La această oră, sigur de un loc în viitorul Senat poate fi doar nr. 1 de pe listă, deși sunt voci care susțin că și locul 2 are mari șanse, în timp ce în Camera Deputaților vor merge probabil ocupanții podiumului, cu șanse sporite și pentru poziția a patra, varianta optimistă oferind un loc de deputat și poziției 5.

Astfel, la Senat, pe prima poziție se va afla prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași (foto, prim-plan). Personalitate marcantă a lumii academice ieșene, Dan Cașcaval a fost recent reales și ca vicepreședinte în Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor. La Camera Deputaților, lista va fi deschisă de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății, prezența sa ca nr. 1 fiind motivată prin progresele pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași (SRU). Potrivit PSD Iași, unitatea medicală are cel mai avansat stadiu de execuție dintre cele trei spitale regionale în construcție (Cluj-Napoca, Craiova și Iași). Primul pachet de lucrări a ajuns la un stadiu de execuție de 95%, urmând ca în luna noiembrie să fie anunțat câștigătorul pentru faza a II-a de execuție a lucrărilor – construcția propriu-zisă a unității medicale.
„Toți colegii care se regăsesc pe aceste poziții sunt oameni competenți și vor reprezenta Iașul cu demnitate în Parlamentul României. Guvernul condus de premierul social-democrat Marcel Ciolacu derulează cele mai mari investiții pe zona de infrastructură rutieră și medicală din istoria Iașului: autostrada Moldovei (A7), autostrada Unirii (A8) și Spitalul Regional de Urgență (SRU). Și pe zona educațională vom veni cu propuneri, idei și proiecte majore care să contribuie la creșterea calității actului educațional și modernizarea unităților de învățământ”, a declarat Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.
Lista completă a candidaților propuși de PSD Iași pentru alegerile parlamentare.
Senat:
1. Dan Cașcaval – rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași;
2. Costel Iosub – primar ales la al șaselea mandat în comunitatea din Tătăruși – „Mica Bucovină”;
3. Bogdan Crucianu – antreprenor, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași și președinte TSD Iași;
4. Mihaela Ivancia – conf. univ. dr. și prodecan al Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din cadrul Universității de Științele Vieții (USV) „Ion Ionescu de la Brad”, Iași;
5. Florin Rașcu – consilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași și administrator LDR Invest.
Camera Deputaților:
1. Alexandru Rafila – ministrul sănătății;
2. Bogdan Cojocaru – președintele PSD Iași, de profesie informatician, prefect al județului Iași în perioada 2022 – 2024;
4. Cristian Stanciu – om de afaceri, lider de grup al consilierilor județeni social-democrați;
5. Iulian Chirilă – primarul comunei Țigănași, ales în luna iunie pentru al treilea mandat și prim-vicepreședinte PSD Iași;
6. Genoveva Farcaș – profesor în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași și președinte OFSD Iași. A activat ca Inspector Școlar General în perioada 2017 – 2021;
7. Silviu Macovei – jurist și deputat în Parlamentul României;
8. Dragoș Ionescu – inginer proiectare și infrastructură construcții și președinte interimar PSD Municipiul Pașcani;
9. Vasile Cîtea – deputat în Parlamentul României și președintele Federației Române de Box;
10. Roxana Necula – președinte Sucursala Teritorială a Colegiului Național al Asistenților Sociali (CNASR) Iași și cadru univ. dr. asociat Univ. „Al. I. Cuza”, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice și Facultatea de Psihologie și Științele Educației;
11. Adina Romanescu – directorul Colegiului Național de Informatică „Gr. Moisil”, Iași;
12. Dorin Luca – prof. univ. dr. Facultatea de Științe și Ingineria Materialelor, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iași.
Citiți și: OFICIAL Noua Dacia Bigster a fost dezvăluită înaintea premierei mondiale de la Paris! VIDEO