Căldură insuportabilă sâmbăta trecută în Copou. Transpirai stând degeaba. Erau ceva nori, nici nu știu dacă s-ar fi putut respira regulat fără ei, dar când soarele se descătușa parcă și un cuptor abia încins putea fi mai primitor decât Copoul ce găzduia prima verificare a trupei lui Leo Grozavu, verificare în care formația adversă era alcătuită și din tineri jucători proprii, precum și de la Academia CSM Politehnica Iași.
Dar despre acea verificare v-am informat deja sâmbăta trecută. V-am spus atunci și că unul din tușieri a fost însuși team-managerul Marius Onofraș, care și-a luat în serios atribuțiile și a alergat probabil destui kilometri. Chiar și dacă s-ar fi plimbat de-a lungul liniei de cincizeci de metri și tot ar fi fost obositor, dar la final nu i-au căzut din gradele sale de fost campion cu Unirea Urziceni când a înșfăcat sub braț fanioanele de la colțurile terenului II, de antrenament, pentru a le duce la magazie.
Nu i s-a părut un efort prea mare, deși nici n-a apucat să-și revină că a și a luat calea Vasluiului, la manșa-tur a barajului de promovare în Liga a III-a, în care echipa sa, Moldova Cristești, campioana Iașului, se confrunta cu formația locală, CSM, câștigătoarea Vasluiului. A jucat nouăzeci de minute, a înscris golul de 1-1, dar Cristeștiul a cedat până la urmă cu 1-3.
Nu era însă nimic pierdut. Nu și pentru Marius Onofraș. Își amintea că anul trecut, când a jucat barajul cu Flacăra Erbiceni, a fost foarte aproape să refacă o diferență mult mai apăsătoare, de cinci goluri! A plecat la începutul săptămânii cu CSM Politehnica Iași în stagiul de patru zile de la Brașov, iar vineri noapte a revenit la Iași, pentru ca duminică să pornească spre Bansko, în cantonamentul de două săptămâni din Bulgaria!
Sâmbătă era însă liberă. Doar câteva ore cu familia, pentru că după-amiază a fost returul cu CSM Vaslui, iar Marius Onofraș nu putea lipsi! Împlinește 43 de ani în august, dar pasiunea sa pentru fotbal a rămas mistuitoare. Și-a dorit mult să-și ducă echipa spre victorie, iar începutul a fost perfect: 2-0 repejor. Lipovanu a deschis scorul, iar al doilea gol al partidei, ca și la Vaslui, i-a aparținut aceluiași Marius Onofraș. A avut și fază de 3-0, dar CSM a scos de pe linia porții!
Formația vasluiană a înscris și ea un gol până la pauză, iar după egalare Moldova a cam încetat să alerge pe o căldură măcar la fel de istovitoare precum sâmbăta trecută și a pierdut până la urmă cu 2-4. N-a reușit un rezultat care să-i asigure promovarea, dar Cristeștiul nici pe departe nu era pregătit pentru Liga a III-a! Tot ce a reușit în acest sezon a fost o frumoasă autodepășire, la care Onofraș a contribuit din plin.
Erau zvonuri că Moldova nici nu se va prezenta la jocurile de baraj, dar Marius Onofraș nu putea accepta o asemenea variantă. Un campion nu poate accepta că ar putea să piardă altfel decât pe teren. Niciodată nu-i pică deloc bine să piardă, dar uneori chiar nici el nu are ce să facă mai mult. Făcuse însă deja prea mult, a dus Cristeștiul la un nivel pe care doar el îl putea anticipa, îl putea vedea posibil. Un campion vede totul, inclusiv fotbalul, cu alți ochi, găsește resurse și din piatră seacă pentru a-și ridica mereu echipa. De asta CSM Politehnica Iași este atât de norocoasă să-l aibă zi de zi în curtea sa!
FELICITĂRI ONO.