Deputatul Marius Ostaficiuc a demisionat miercuri din Partidul Social Democrat și poartă negocieri cu o altă formațiune politică. PSD precizează într-un comunicat de presă că în statutul său este prevăzut că orice persoană își pierde calitatea de membru în momentul în care se înscrie într-un alt partid. Acum contează poate mai puțin dacă Ostaficiuc era deja înregimentat în alt partid în momentul depunerii demisiei, mai important fiind poate dacă plecarea sa este doar tonul dat și pentru alți membri marcanți PSD...
Marius Ostaficiuc și-a anunțat miercuri decizia de a demisiona din PSD cu câteva ore înainte ca partidul să comunice oficial acest lucru.
„Despărțirile fac parte și ele din politică. După 23 de ani de la înscrierea în rândurile social democrației, am luat decizia să plec din PSD. Nu mă mai simt compatibil aici, la Iași, cu oameni care n-au demonstrat nimic și care confundă politicul cu businessul. Plec dintr-o filială capturată și dintr-un partid care dimineața este la stânga, la amiază la mijloc și seara la dreapta, iar a doua zi o ia de la capăt. Voi rămâne în politică, folosindu-mi energiile și experiența în proiecte prin care să îmi ajut în continuare patria și orașul căruia îi datorez totul, Iașul”, a postat Ostaficiuc pe o rețea de socializare.
Surse din interiorul partidului au precizat că Ostaficiuc era nemulțumit că nu mai avea un cuvânt greu de spus în cadrul organizației și că de mai mult timp nu s-a mai creat un dialog cu conducerea la nivel național. Mai mult, președintele Marcel Ciolacu nici nu mai ajunge sâmbătă la Iași, vizita în Italia și negocierile cu PNL privind comasarea alegerilor amânând pentru martie prezența sa în dulcele târg. Aceleași surse opinează că nu este deloc exclus ca și alți membri marcanți ai PSD Iași să ia o decizie similară cu cea a lui Ostaficiuc, membri despre care se spune că au ajuns să cântărească tot mai serios dacă să continue sau nu să reprezinte și să apere valorile și spiritul social-democrației.
Obiectivele PSD Iași rămân neschimbate!
Reacția PSD Iași a fost asumată de Bogdan Cojocaru, președintele organizației județene.
„Partidul Social Democrat este cel mai important partid din România. În acest context, nimeni nu este de neînlocuit, iar o formațiune de talia PSD nu stă într-un om sau altul. Am spus încă de la începutul mandatului că sunt deschis dialogului cu toată lumea și că în echipa social-democrată are loc oricine vrea să se implice pentru binele comunității. Avem proiecte politice și administrative serioase prin care ne propunem ca Iașul să se dezvolte cu adevărat. Trebuie să terminăm la nivel local cu machetele, corupția și vorbele deșarte. Îmi doresc să avem o construcție unitară, cu o echipă fidelă, dedicată valorilor social-democrate, acolo unde meritocrația să reprezinte o prioritate pentru desemnarea tuturor reprezentanților noștri în viitoarele aparate administrative ale Primăriilor, Consiliilor Locale, la Consiliul Județean și la nivel regional sau național. Obiectivele echipei social-democrate de la Iași rămân neschimbate și anume câștigarea tuturor alegerilor din acest an, indiferent de momentul în care vor fi organizate” a declarat Bogdan Cojocaru.
Citiți și: Dacia a prezentat Sandrider, prototipul cu care va concura la Raliul Dakar 2025! VIDEO