Mai puțin de două luni au rămas până când la Baza Sportivă Ciric se vor auzi primele schimburi de mingi la ediția a III-a a „Concord Iași Open”, turneu cu statut ATP Challenger 100 (premii de 90.280 de euro), cel mai important turneu ATP din România pentru al treilea an consecutiv. Meciurile de pe tablourile principale sunt programate între 11 și 17 iulie și încă pot fi achiziționate abonamente pentru a fi siguri de cele mai bune locuri la turneul care și-a propus să ridice și mai sus ștacheta privind organizarea.

S-a spus la conferința de presă organizată la mijlocul săptămânii trecute la Primăria Iași că ieșeanul Cezar Crețu (21 de ani, locul 451 în clasamentul mondial, al patrulea român din ierarhia ATP), pregătit de antrenorul Victor Hănescu, va primi unul din cele trei wild-card-uri de pe tabloul principal de simplu, iar al doilea i-a fost atribuit lui Nicholas Ionel (19 ani, 351 ATP, cea mai bună clasare din carieră).

A treia invitație ar putea intra în posesia unui jucător clasat între locurile 11 și 50 ATP sau a unuia faimos, însă este luat în calcul și un tenismen ucrainean, dar se va ajunge la ce am menționat numai dacă Marius Copil (31 de ani, 246 ATP) va fi acceptat direct pe tabloul principal de simplu. În caz contrar, prima rachetă a României va intra în posesia celui de-al treilea wild-card. Dacă Marius va prinde pe propriul clasament un loc pe tablou, atunci a treia invitație va ajunge la Filip Jianu (20 de ani, 300 ATP), sigur, dacă nu va fi acceptat direct. Dacă nici Copil și nici Jianu nu vor avea nevoie de al treilea wild-card, atunci acesta va ajunge la una din categoriile de jucători menționate anterior.

Pentru calificările care vor aduna 24 de jucători sunt prevăzute patru wild-carduri. Unul este rezervat câștigătorului din precalificări, iar pentru celelalte trei organizatorii vor alege pe baza unui algoritm prin care invitațiile să ajungă la jucătorii români, în ordinea descrescătoare a clasamentului și ținând cont de vârstă (vor avea prioritate jucătorii tineri), care chiar au nevoie de ele pentru a putea evolua la turneul ieșean.

Mai întâi vor fi luați în calcul cei care în săptămâna 4-10 iulie vor participa în turnee ITF și se vor califica în fazele superioare astfel încât nu vor putea ajunge la „Alternates Sign In” (maximum 24 de ore diferență). Dacă însă jucătorii n-au urcat în fazele superioare și au la dispoziție măcar 24 de ore după eliminare pentru a ajunge la „Alternates Sign In”, atunci se vor înscrie pe listă și vor aștepta mai întâi să afle dacă nu cumva vor juca în calificări din postura de „Alternates”.

„Într-un astfel de caz, wild-card-ul va ajunge la următorul român care chiar are nevoie de el ca să poată evolua în calificări”, ne-a explicat Andrei Oriță, proprietarul licenței turneului ieșean.

În a treia situație, când nu joacă în turnee ITF în săptămâna menționată, jucătorii trebuie să se prezinte în precalificări. Cine va câștiga turneul va obține wild-card-ul deja alocat pentru calificări, iar cine nu-l câștigă ar mai putea ajunge în calificări ca „Alternates” sau poate chiar cu un wild-card în fericitul caz în care va mai rămâne vreunul disponibil. Printre criteriile de care se va mai ține cont se numără și proiectul sportiv (minimum 20 de turnee de seniori bifate în ultimul an), precum și fidelitatea față de turneul ieșean.

„Ne dorim ca și în precalificări să avem un turneu competitiv, demn pentru un wild-card în calificări”, a mai menționat Andrei Oriță.

Citiți și: OFICIAL! Decizie dificilă, dar necesară! Renault Group se retrage din Rusia, însă a lăsat o portiță deschisă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *