Australian Open 2022 a ajuns la masculin înaintea optimilor de finală, dar până în această fază am tot întâlnit jucători pe care i-am putut vedea la măcar una din cele două ediții „Concord Iași Open”, desfășurate în 2020 și 2021 la Baza Ciric cu statut ATP Challenger 100, cel mai important turneu ATP din România.

Veteranul Pablo Andujar (35 de ani, 83 ATP), semifinalist la Iași în 2020, unde a fost principalul favorit, a trecut în primul tur de un lucky-loser, în al doilea, în patru seturi, de slovacul Alex Molcan (24 de ani, 74 ATP), iar în al treilea s-a confruntat cu australianul Alex de Minaur (22 de ani, 42 ATP), în fața căruia a cedat cu 4-6, 4-6, 2-6.
Francezul Arthur Rinderknech (26 de ani, 48 ATP) a depășit primul tur după un meci de cinci seturi, dar n-a fost însoțit în turul secund și de compatriotul său, Hugo Gaston (21 de ani, 67 ATP), cel care după finala din 2021 de la Iași a început să urce în clasamentul ATP, reușind chiar să se califice la Turneul Campionilor rezervat jucătorilor sub 21 de ani. Gaston a cedat în patru seturi în fața unui australian de 27 de ani, posesor de wild-card, iar Rinderknech nu și-a putut apăra șansele în turul al doilea, așa că adversarul său s-a calificat fără joc.
Câștigătorul ediției inaugurale „Concord Iași Open”, spaniolul Carlos Taberner (24 de ani, 108 ATP) a pierdut în primul tur în patru seturi în fața germanului Dominik Koepfer (27 de ani, 53 ATP), aceeași soartă având-o un alt spaniol, Jaume Munar (24 de ani, 71 ATP), semifinalist în 2020 la Iași, care a cedat însă cu 6-3, 6-7 (1), 7-6 (3), 4-6, 4-6 în compania rusului Aslan Karatsev (28 de ani, 15 ATP).
Argentinianul Tomas Etcheverry (22 de ani, 131 ATP) a fost singurul jucător trecut pe la Iași care a trecut de calificări, unde a fost favorit nr. 12, cu primele două tururi de câte trei seturi și o accedere pe tablou fără mari emoții în fața italianului F. Cobolli, cel care îl eliminase în turul secund pe cehul Zdenek Zolar (25 de ani, 143 ATP, favorit nr. 19), câștigătorul trofeului de la Iași în 2021.
Etcheverry a cedat însă în primul tur pe tabloul principal în fața spaniolului Pablo Carreno Busta (30 de ani, 21 ATP), cu 1-6, 2-6, 6-7 (2).
Francezul Enzo Couacaud (26 de ani, 166 ATP) a trecut de primele două tururi de calificări, dar a cedat în ultimul printr-un dublu tie-break!
Austriacul Jurij Rodionov (22 de ani, 137 ATP) a trecut în primul tur de francezul Maxime Janvier, dar a pierdut apoi cu 5-7 în setul decisiv.Kacper Zuk, Felipe Meligeni, Marc-Andrea Huesler, Francisco Cerundolo, Mathias Bourgue, Hugo Grenier și Alexandre Muller au ieșit în primul tur de calificări.