Au răzbit acolo unde părea imposibil! Educație prin șah în mediul rural la „Pionii Regelui”! Înaltă performanță cu un copil de 10 ani din Popești!

V-am informat zilele trecute despre performanța unui copil de 10 ani din Popești care a cucerit medalia de argint la Campionatele Naționale de șah clasic, desfășurate la București. Se numește Matei Dodoi, este legitimat la CS Politehnica Iași, dar șah a învățat la „Pionii Regelui” Podu Iloaiei cu antrenorul Alexandru Stegariu și cu ceilalți colegi ai săi.

Alex Stegariu, încadrat de Matei Dodoi și Gabriela Argeanu

Alex Stegariu și fratele său, Vlad, au fost șahiști de performanță și au înființat acest club pentru că ei sunt originari din Românești și consideră că și în mediul rural pot fi oricând descoperiți copii talentați. Și nu doar pentru șah, dar până să adune circa o sută de practicanți activi au avut de luptat cu părinți care considerau șahul ceva lipsit de orice perspectivă pentru copiii lor. Aceste reacții i-au încurajat și mai mult pentru a lucra, pentru a le arăta copiilor ce înseamnă șahul, dar mai ales cât de mult contează educația prin șah.

„Ne propunem în primul rând ca prin șah să formăm oameni curați, onești, responsabili. Nu vizăm doar înalta performanță, în afară de Matei mai avem doar câțiva copii cu aptitudini reale pentru competiții la cel mai înalt nivel. Pentru Gabriela Argeanu (11 ani) a fost prima ei finală și a putut constata cât de mult contează munca în șah. Este foarte talentată, dar șahul înseamnă cel puțin 80% muncă, iar munca trebuie să vină în primul rând de la copil, nu de la părinți, nu de la antrenor. Matei alocă pregătirii mai mult timp decât îi cer eu, dar asta pentru ca așa vrea el. El nu consideră că muncește, atât de mult îi place șahul”, ne-a declarat Alexandru Stegariu.

Alexandru are 28 de ani și lucrează cu Matei de când copilul avea 6 ani și jumătate. I-a fost recomandat de Cristi Argeanu, tatăl Gabrielei, profesor de educație fizică și sport, iar după un an de muncă Matei obținea deja două medalii la Naționalele Under 8, la șah rapid și blitz, dar acum câteva zile a devenit vicecampion național la șahul clasic, proba-regină.

„Matei era deja un exemplu pentru copiii din Popești, iar acum realizez că el va reprezenta România la Campionatele Europene, deoarece campionul va alege probabil să participe la Campionatele Mondiale. Un copil din Popești și-a câștigat dreptul să meargă în străinătate. Pe munca lui, nu cu părinții. Îmi amintesc că atunci când eram copil părinții noștri făceau eforturi fabuloase să mergem într-o țară străină. Matei a muncit mult pentru a avea șansa să joace la un astfel de concurs și a fructificat-o la maximum. Are și părinți extraordinari, care au înțeles ce înseamnă șahul”, a adăugat Alex Stegariu.

Matei a lucrat în cea mai mare parte a timpului cu Alex, dar nu numai cu el.

„Eu cred că Matei trebuia să vadă șahul și din altă perspectivă, nu doar a mea. A lucrat și cu fratele meu, Vlad (26 ani), iar Silviu Simiciuc (29 ani) lucrează la inițiere și iubește foarte mult copiii. În echipa noastră mai avem și câțiva voluntari, dar «Pionii Regelui» n-ar fi existat fără sprijinul domnului director Vasile Manole, de la CS Politehnica Iași. El ne-a încurajat să nu rămânem doar cu Matei, ci să descoperim și alți copii talentați și să promovăm șahul în mediul rural. Avem deja un an de când am început să primim din ce în ce mai mulți copii, dar și adulți. La Podu Iloaiei aveam o sală unde ne pregătim, și de la Românești avem mult sprijin, dar vin copii mulți și din Sinești. Au fost acolo câțiva curajoși, iar după ei au venit și alți copii. Mai avem din Cogeasca, vreo trei de la Vânători, de pe lângă Pașcani, vin și de la Erbiceni”.

Demne de remarcat sunt concursurile în aer liber la Românești, cum a fost și cel de la sfârșitul săptămânii trecute, după ce Matei a devenit vicecampion național. Nu el însă a câștigat concursul, ci Andrei Cotin (13 ani).

„A câștigat Andrei, la egalitate de puncte cu Matei. Andrei este un copil foarte inteligent, care se pregătește singur. Noi am creat pe pioniiregelui.ro o platformă cu ajutorul căreia copiii se antrenează, exersează și interacționează. Eu sunt absolvent de IT, voi încerca să dezvolt cât de mult pot platforma. Am mai recuperat calculatoare de la diverse firme, le-am recondiționat și le-am oferit copiilor pentru a putea avea acces la platformă. Lunar, în cadrul clubului, copiii fac o oră de IT”, a dezvăluit Alex Stegariu.

Cel mai vârstnic concurent la acel concurs depășea 80 de ani și a spus că nici când s-a însurat nu a avut așa emoții. Cei șaizeci de jucători au participat și la o tombolă cu premii ce n-au avut legătură directă cu șahul, ci au constat în trei mingi: de baschet, de fotbal și de volei.

„Noi încurajăm copiii să practice și alte sporturi, ce pot fi complementare șahului, noi încurajăm ideea de mișcare, de timp petrecut în aer liber, tocmai de asta am organizat concursuri la Românești și într-o pădurice. Șahul nu trebuie văzut ca o corvoadă, șahul are mult mai multe de oferit. Ducem copiii în deplasări fără părinți, încercăm să-i responsabilizăm. În fața tablei de șah copilul rămâne singur, nu mai este nici mama, nici tata cu el, nici antrenorul, nici prietenii, singur trebuie să câștige. Deocamdată suntem la început de drum, avem și unele realizări care ne oferă energie pentru a merge mai departe și, referindu-mă la înalta performanță, sunt convins nu doar că Matei va deveni mare maestru, ci și că alți copii vor ajunge la medalii chiar dacă provin din mediul rural, unde încă se consideră că șahul nu-i poate ajuta la nimic!”, ne-a mai spus Alexandru Stegariu.

Se apropie „Concord Iași Open” 2021: Însuși Ion Țiriac s-a interesat de Alexandru Coman, primul posesor de wild-card la „Concord Iași Open” 2021!

Din box: Cadou la Cupa României la box pentru Radu Zarif! Regula impusă de antrenorul ieșean!

Și iar din tenis: Ieșeanul Radu Paisvant a urcat pe podium la Campionatele Naționale de tenis Under 14!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *