Greu de găsit podium fără șahiști ieșeni!
După proba de șah clasic, Campionatele Naționale pentru categoriile de vârstă Under 8, Under 10 și Under 12 au continuat la București cu probele de dezlegări probleme, șah rapid și blitz (ultimele două cu câte nouă runde, la fel ca la clasic).
CS Politehnica Iași și-a trecut în palmares cinci prezențe pe podium, trei dintre ele aparținându-i Alexiei Andrieș (U12), eleva antrenorului Vlad Ungureanu cucerind medalii de bronz la dezlegări, șah rapid (7 puncte) și blitz (6,5 puncte; la această probă, Gabriela Argeanu, pregătită de antrenorul Alexandru Stegariu, a fost a cincea, cu 5,5 puncte).
„Medaliile cucerite de Alexia în cele trei probe demonstrează că absența ei de pe podium la șah clasic a fost doar un mic accident”, a declarat Vlad Ungureanu pentru pagina oficială pe Facebook a CS Politehnica Iași.
David Tănase (U10) a cucerit medalia de argint la dezlegări, Andrei Ciomaga (U12) a fost al treilea la dezlegări, iar Andrei Ungureanu a ocupat la aceeași categorie de vârstă locul 11, dar dacă ar mai fi rezolvat o problemă ar fi intrat în posesia medaliei de argint.
Vicecampion național la șah clasic, Matei Dodoi (U10), pregătit de Alexandru Stegariu, a fost al patrulea la șah rapid, cu 6,5 puncte, la egalitate cu cel care a cucerit medalia de bronz, dar și cu ocupantul locului 5.
Șahiștii legitimați la ACS Cotnari Chess Academy, unde sunt pregătiți de antrenorul Vlad Ungureanu, au cucerit cinci medalii.
Smaranda Tcaciuc (U8) este campioană națională la blitz (7 puncte, la egalitate cu următoarele trei clasate) și vicecampioană la șah rapid (7,5 puncte), Sofia Bodoga (U8) a cucerit, cu maximum de puncte, medalia de aur la dezlegări și a fost a patra la șah rapid (6,5 puncte), Nicholas Cazacu (U8) a îmbrăcat tricoul de campion la blitz (7 puncte, la fel ca următorii trei clasați) și a ocupat locul 4 la dezlegări, în timp ce Sofia Dumitru (U10) a intrat în posesia medaliei de argint la dezlegări.
Surpriza plăcută a fost oferită de Lucas Rusu (U8), pregătit la ACS International Chess Club Iași de antrenorul Alin Gârbea. După ce a fost medaliat cu bronz la șah clasic, Lucas a devenit campion național la șah rapid (8,5 puncte) și s-a clasat pe 4 la blitz (7 puncte, la egalitate cu ocupanții podiumului!).
Sigur vă va plăcea: N-o mai căutați pe urmașa Simonei Halep, am descoperit-o la Iași și se numește Catrinel Onciulescu!
Vorbind despre înaltă performanță: Obiectiv îndeplinit pentru Vlăduț Simionescu la Kazan!
Pentru bucuria copiilor: Panouri de baschet pentru copilașii din Vorovești construite cu precizie de arcaș!