1 iulie 2000. O dimineaţă călduroasă de sâmbătă se încheia pe Stadionul „Constructorul” din Iaşi cu o fotografie care va dăinui în istoria sportului ieşean. Echipa de rugby Politehnica Nena Iaşi cucerea medalia de bronz în Divizia A în chiar primul ei sezon de la revenirea în elita rugby-ului românesc, parcursul său în cei doi ani în care a fost sub aripa lui Petru Vieru, unul dintre acţionarii firmei Nena, sponsorul formaţiei, fiind unul de poveste.

„Am preluat echipa în al doilea eşalon, iar când am spus că vom promova la pas, deşi Suceava defila prin campionat, am fost privit cu destule rezerve. Am pierdut la Suceava cu 5-6, dar când am ajuns acasă i-am dus pe băieţi la un restaurant bun şi le-am dat primă, deşi au pierdut”, îşi aminteşte Petru Vieru, ajuns acum la 64 de ani, şi ne dezvăluie care a fost cel mai important aspect care a condus la cucerirea medaliei de bronz: „Poate ar fi cam mult spus că le-am fost prieten jucătorilor, dar am încercat să mi-i apropii, să simtă că pot avea încredere în mine. M-am inspirat mult de la Mircea Lucescu. L-am auzit pe Răducioiu spunând că Lucescu îl lua cu maşina de la liceu şi-l ducea la baza de pregătire de la Săftica, eu îi luam pe jucători şi-i duceam la mine acasă. Le făceam mici cadouri, în fiecare zi eram lângă ei la antrenament. Uneori, intenţionat îmi uitam sacoul în maşină şi-i întrebam cine îmi dă o geacă. Lăsam câte 100 de lei în buzunar, dar întrebam a doua zi cu cine dintre colegi s-a dus posesorul gecii la bere. Dacă nu lua şi un junior, ca să se apropie între ei, a doua oară nu-i mai acceptam geaca. Eu fiind prieten cu mulţi actori, Adi Cărăuleanu şi Adrian Păduraru venind de multe ori la antrenamente, îi duceam pe jucători la teatru şi le dădeam câte 50 de lei, dar nu să meargă la o bere, ci să se tundă şi să cumpere o floare soţiilor sau prietenelor care-i însoţeau. Îi puneam să citească, apoi comentam împreună ce citeau, le-am impus să nu se înjure între ei, să nu se certe. I-am dus la meciuri de handbal, de baschet, au ajuns să fie mai cunoscuţi în oraş decât fotbaliştii”.

Eroii care ne-au părăsit

Din păcate, antrenorul principal Constantin Veriveş a decedat în noiembrie 2012 la doar 57 de ani din cauza unui infarct, el fiind atunci manager la Poli Agro Iaşi. Talonerul Dumitru Colibă, unul dintre numele mari ale rugby-ului ieşean, s-a stins în ianuarie 2014 la numai 52 de ani, iar o altă glorie, Emil Crişan, ce apare şi el în fotografia publicată, a decedat în această primăvară!

Ceilalţi artizani ai celei mai bune clasări din istoria rugby-ului ieşean în campionat nu apar toţi în fotografie, dar cei pe care-i vom enumera au avut fiecare propria contribuţie la obţinerea unei performanţe care cu greu va putea fi întrecută. Informaţiile despre traseul urmat de eroii din 2000 ne-au fost oferite de antrenorul secund de atunci, Iulian Iftenie (în vârstă de 54 de ani acum), care a fost „principal” în două mandate la echipa Iaşului, a antrenat echipele naţionale ale României la Under 17, Under 18 şi Under 21, a condus Centrul Olimpic de la Bârlad, a fost cinci ani director de dezvoltare al Comitetului Moldova Nord din cadrul Federaţiei Române de Rugby (FRR). „Să începem cu cei din linia I. Bogdan Colţa (43 de ani în prezent) are o firmă la Iaşi după ce a stat doisprezece ani în Italia, Bogdan Dobre (42 de ani) este în Franţa şi conduce o firmă de transport, Adrian Negoiţă (40 de ani) are un copil şi s-a stabilit şi el în Franţa, acolo unde Petrişor Toderaşc (40 de ani) este antrenor. Toderaşc a plecat de la Iaşi la Farul Constanţa, a strâns 45 de selecţii în echipa naţională a României şi a jucat multe sezoane în primul eşalon francez. Marius Afrăsinei (46 de ani) lucrează la Iaşi în construcţii, Adrian Enachi (44 de ani) este în Italia şi are o familie frumoasă. De Nuţu Colibă ne amintim mereu cu mult drag, a avut parte de un destin prea crunt”, îşi aminteşte Iftenie, care a continuat cu linia a II-a: „Bogdan Budişteanu (50 de ani) a fost director de dezvoltare în cadrul FRR şi este profesor de educaţie fizică la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iaşi, Florin Baş (43 de ani) are propria firmă, Petru Cojocaru (44 de ani) este profesor de educaţie fizică şi s-a stabilit în Spania, iar Ionuţ Munteanu (43 de ani) este profesor al Tg. Neamţ”.

Echipa a avut o foarte puternică linia a III-a. Iată ce spune Iulian Iftenie despre acei jucători: „Silviu Maţievschi (51 de ani) este inginer şi de zece ani s-a stabilit în Italia, Costică Ciubotaru (43 de ani) o duce şi el bine în Italia, George Chiriac (41 de ani) ştiu că are un bar în Franţa, iar Petronel Ionescu (43 de ani) a revenit la Iaşi după ce a stat mulţi ani în Italia”.

De ce a fost demolat Stadionul „Constructorul”

Dacă tot am amintit de Stadionul „Constructorul”, l-am întrebat pe dl. Vieru de ce a demolată îndrăgita arenă. „Stadionul era o proprietate privată, pentru care plăteam impozite. M-am oferit să-l cedez Primăriei Iaşi, dar cu condiţia să-mi deconteze factura pentru scaune, doar atât am cerut. Gheorghe Nichita era pe atunci primar interimar şi mi-a zis să-l las să treacă alegerile. A fost ales primar, dar mi-a spus că nu dă bani pe o ruginitură de stadion! La scurt timp s-a ivit un investitor care voia să construiască un supermarket acolo şi două poduri în zonă. L-am informat pe Nichita, arena a fost demolată, mi-a fost eliberat certificat de urbanism, iar investitorul se obliga să refacă Stadionul «Tineretului», unde au şi fost duse tribunele de pe «Constructorul». Nichita s-a răzgândit brusc, mi-a blocat proiectul, ne-am judecat 4 ani şi am câştigat, iar terenul este acum al unei firme din Israel”, a precizat Petru Vieru, care a propus ca Tribuna B a Stadionului „Emil Alexandrescu” să poarte numele lui Mihai Romila, care a decedat sâmbătă şi astăzi va fi înmormântat. „Când juca Mihai, unul din cei mai mari fotbalişti pe care i-a dat Iaşul, sufletul galeriei era la Tribuna B”, şi-a motivat Petru Vieru propunerea.

Manageri, profesori şi-un arbitru boem

Am epuizat pachetul de înaintaşi şi ajungem pe treisferturi. „Demi-ul Adrian Nazarie (43 de ani) este stabilit în Italia şi este foarte respectat, iar rezerva sa, Ciprian Costache (42 de ani) a rămas din păcate la stadiul de mare talent. A avut şansa să joace în Ţara Galilor, dar a fost trimis acasă pentru că a rămas un tip boem, întârzia constant la antrenamente, iar acum este arbitru. Căpitanul Petru Cazacu (51 de ani) are o pescărie în Italia, iubeşte oamenii şi are o familie frumoasă. Mihai Mocanu (41 de ani), şi el tot uvertură, lucrează la Media Galaxy în Carrefour Felicia şi am ajuns la centri. Marian Ezaru (43 de ani) este în Franţa, Cristi Manole (48 de ani) este inginer agronom şi lucrează la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară «Ion Ionescu de la Brad», iar Florin Cuzic (41 de ani), fost internaţional de juniori, cu participări la Campionatul Mondial, unde s-a confruntat, printre altele, cu Noua Zeelandă, are o apreciată firmă de mobilier”, a menţionat Iftenie şi şi-a îndreptat atenţia spre aripi pentru a încheia cu fundaşii. „Aripile noastre au fost Ion Luca (56 de ani), profesor de educaţie fizică la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” Iaşi, Ciprian Ursu (41 de ani) are nişte afaceri, Bogdan Şaramet a fost şi manager al echipei, iar acum este manager la Institutul de psihiatrie «Socola» Iaşi, iar Sebastian Rotaru (40 de ani) s-a stabilit la Buhuşi după mulţi ani petrecuţi în Anglia. Ca fundaş îl menţionez pe Gabriel Brezoianu (43 de ani), un jucător foarte bun, stabilit în Franţa. El şi Ezaru au plecat cu câteva etape înainte de 1 iulie 2000, dar cu ei am obţinut victorii foarte importante în deplasare, la Baia Mare şi Cluj, şi am învins Steaua în Cupă. A mai jucat şi Cuzic fundaş, iar în lot mai era şi Ionuţ Erhan (39 de ani), stabilit în Franţa”, a încheiat Iulian Iftenie.

„Iaşul este campion olimpic, mondial şi european la vorbe, vorbe şi iar vorbe!”

„Secundul” acelei echipe de poveste este însă foarte sceptic că această performanţă ar putea fi reeditată prea curând: „Nicidecum nu va fi repetată! Iaşul este campion olimpic, mondial şi european la vorbe, vorbe şi iar vorbe! Nu există o strategie locală pentru rugby! Mai mult, nu pot uita de aportul pe care l-au avut la acest succes câţiva antrenori de juniori: regretatul Pavel Vizitiu, Laurenţiu Vârşe şi Virgil Gheorghiu. Am avut o pepinieră extrem de valoroasă. 80% din jucătorii din lot au fost internaţionali de juniori. Acum însă a dispărut acea pepinieră!”.

Petru Vieru este ceva mai optimist. „Doar în condiţiile prezentate mai sus am putea vorbi iar de performanţă la Iaşi. Trebuie un om cu suflet, nu doar cu interes, iar singurul capabil este Cornel Ghenea (n.r. – preşedintele Asociaţiei Judeţene de Rugby Iaşi). Bani au mai fost de la Fundaţia Sportului Ieşean, dar managementul a fost slab. Am văzut eu că managerul încasa 7.000 de lei lunar, iar jucătorii aveau 1.000! Aşa ceva nu se poate! Am propus acum câţiva ani un proiect viabil, zic eu, dar a fost refuzat. Poate va fi aplicat vreodată, dacă într-adevăr se va dori performanţă poate mă voi implica, dar nici într-un caz singur! Îmi văd de treaba mea şi, dacă la Iaşi nu sunt bun, nu prea ratez meciurile din Turneul celor 6 Naţiuni. Abia aştept să reînceapă partidele, pentru că niciodată nu voi putea renunţa la rugby-ul de calitate”, a menţionat fostul sponsor al rugby-ului ieşean.

Amintiri de care nu va mai pomeni vreodată!

Se poate observa că însuşi Petru Vieru lipseşte din fotografie, explicaţia fiind următoarea: „Au fost şi momente mai puţin plăcute. Puţine, dar au fost! Doi jucători m-au reclamat la Poliţia Economică pentru că am pus scaune pe Stadionul «Constructorul» şi n-am direcţionat şi acei bani spre echipă. Nu vreau să le spun numele, eu i-am iertat, şi ei şi-au cerut scuze după ani şi ani, am uitat tot ce s-a întâmplat rău. Am fost însă foarte supărat, cu câteva zile înainte de 1 iulie 2000 tocmai ieşisem din spital, unde suferisem o complicată intervenţie chirurgicală pe cord, în care mi-au fost montate 7 stenturi metalice. Am mers la Braşov ca să văd meciul Preciziei Săcele cu Timişoara. Mă întrebau oamenii de rugby ce caut acolo când la Iaşi se decernau medaliile, iar eu le spuneam că aşa mi-au recomandat medicii… Ulterior m-am retras din rugby ca o consecinţă a celor întâmplate, dar şi doctorii mi-au recomandat să nu mă mai implic deloc. Cum aş fi putut oare să nu mă implic când jucătorii erau ca şi copiii mei…?”.